[VIDEO] Porsche BoxsterS/CaymanS – The Perfect Porsche?

Oricât de obosit ai fi după un zbor cu Lufthansa, de cinci dimineața, nu ai cum să nu te bucuri de cele câteva sute de kilometri pe care îi petreci la volanul unui Porsche, fie el și Cayman sau Boxster. Serpentină după serpentină pentru o mașină care e gândită special pentru astfel de drumuri și nu circuite.

Eram sceptic când am citit pentru prima dată de motoarele ”flat4”, de 2 și 2,5 litri. Până la urmă, e vorba de senzația pe care ți-o transmite mașina. Și e mai rapidă, deși motoarele sunt de-acum mai mici. Și din păcate pentru cei care sperau la rău, celor de la Porsche le-a ieșit. Bine de tot.

E un baby-Porsche care nu vrea să te ucidă. Poți să mergi la limită la viteze decente, pe orice drum de munte. 350 CP sunt totuși cifre demne de un hot-hatch. Așa că, în afară de un mic derapaj ”de bucurie” nu poți să provoci mai mult rău. Mașina se simte ”dintr-o” bucată. E ușor să citești ce face fiecare șurub ori rulment. Comunică cu tine prin scaun, pedale și volan așa cum ar trebui să facă orice autoturism de calibrul lui Cayman/Boxster. E un oldschool cu tehnologie nou-nouță. Și aș face o excepție de data asta. Vreau una pe albastru și cutie manuală. Da, cutie manuală. Și poate să fie și Boxster…