VIDEO – De ce mașinile electrice sunt atât de scumpe

Să zicem că vrei dintr-odată să devii un ecologist pur sânge. Bei sucul direct din sticlă, fără paie, îți ștergi nasul doar cu batiste iar apă bei din bălțile de pe stradă, că nu mai e ambalată în plastic. Doar că atunci când vrei să faci pasul către un mijloc de transport pe baterii, trebuie să renunți la apartament ca să-ți iei o mașină electrică. Iar prețul lor crește o dată cu autonomia mai mare. Vrei să conduci peste 300 de kilometri fără să treci pe la vreo priză? Plătești de trei ori mai mult decât alternativa aceluiași producător pentru clasa subcompactă/compactă. Poveste valabilă pentru mărcile de volum.

În zona premium, lucrurile stau altfel. La aceleași dotări și putere similară, o electrică ajunge să coste la fel sau poate chiar mai puțin. Marja de profit pentru producători e mai mare. Economia de scară. Adică, folosesc aceeași platformă cu tot cu motorizări pe mai multe modele. Cu cât vor cumpăra mai mulți mașini electrice, cu atât ele se vor ieftini mai tare. Astăzi, KW/h pentru o baterie e la 400 de dolari. Prețul real ar trebui să fie undeva la 100 de dolari pentru un KW/h.

Vor fi însă mașinile electrice mai ieftine decât cele convenționale? Eu cred că da. Mai puține piese în mișcare. Dar, dacă ajung prea ieftine, atunci producătorii vor împinge și mai tare conceptul de Car Sharing. Dar pentru asta pregătim un alt material.