VIDEO – Cum să bați traficul din București

Traficul din București are o explicație foarte, foarte simplă. Suntem mult prea mulți pe o arie foarte mică. Suntem egoiști și vrem să ajungem de la A la B în confortul, preferăm să “dăm de la gură“, în loc să ne suim în metrou, pe bicicletă sau pe scuter.. Anii grei din spate, ne-au făcut să vedem automobilul ca o proprietate luxoasă. Mașina este prima pe lista priorităților, cu mult înainte de locuință. Și probabil la mică distanță de Playstation sau Xbox.

Însă, cum ar fi să mutăm un pic egoismul ăsta și să întoarcem spatele autorităților locale. Vehiculele pe două roți ocupă mai puțin spațiu, nu doar pe șosea, ci și în parcări. Poluează mai puțin iar pentru proprietar lucrul acesta se vede și-n buzunar. Plus că, așa cum ne-au demonstrat și cei de la MobilitateaUrbană.org, ajungi de trei ori mai repede la finish.

Și văd o rezolvare simplă și la îndemână în toate marile orașe pe care le-am vizitat. La fiecare intersecție din oricare capitală, vezi cel puțin 5 scutere. Domni îmbrăcați elegant, cu costum, cravată și o cască pe care scrie Momo. Am văzut la fel de multe doamne care depășesc mașinile din trafic.

Asta este și prima propunere a celor de la Mobilitte Urbană, cu care am stat de vorbă. Au ditamai planul, de sute de pagini cu propuneri pentru modificări legislative cu studii făcute. Un plan pe termen lung prin care încearcă să-i convingă pe bucureșteni să treacă pe două roți.

Nu o să fie o muncă ușoară. Cum spuneam, suntem comozi. Dar, dacă am pune o etichetă de preț timpului? Tu ce-ai face cu cel puțin o oră câștigată în fiecare zi? Invitatul meu de astăzi este Ștefan Leonte.