[Video] Citroen C4 Picasso – nava spațială de familie

Dacă ai padawani în familie, ar trebui să-ți cumperi un C4 Picasso. Da, știu, încă un clișeu cu ”mașina asta arată ca o navă spațială”. Nu e un Death Star dar e genul de mașină care ar putea să apară ”accidental” într-un cadru din noul Star Wars și nimeni nu s-ar prinde că e un monovolum din zilele noastre.

Ai de ales dintre o mulțime de motoare pentru C4 Picasso, atâta timp cât e 1,6 HDi. Un motor care a dovedit deja că e capabil, fiabil și puternic. 120 CP sunt suficienți pentru a mișca mașina dintr-un județ în altul, cu depășiri rapide. Cutia automată merită, doar dacă o folosești mult și prin oraș.

E plină de tehnologie, atât cât se poate numi așa pe o mașină care costă puțin până în 30.000 de euro. Apropo, cu 25.000 de euro ai foarte multe dotări în standard. Ecranul tactil, climă pe două zone, senzori de parcare și lista este suficient de lungă încât să fie nevoie să dai scroll pe pagina celor de la Citroen.

În spate pot sta confortabil trei adulți, trei copii, șapte frigidere sau 50 de cuptoare cu microunde. Atât de mult spațiu e pe acolo. S-a lucrat mult pentru confortul celor din spate. Și prin ”s-a lucrat” mă refer la faptul că Citroen n-a încercat să taie din costuri ca să mai scoată un pic de profit la mașină. Îmi plac la nebunie tetierele. Cineva s-a gândit mult cum să facă un suport pentru cap, care să nu permită creierului să alunece pe locul vecinului.

Te las acum cu testul nostru. Citroen C4 Picasso, un MPV cu gust și-un preț bun. Lasă-ne părerea ta despre această mașină și nu uita să dai un like și-un share.