VIDEO – Citroen C3: Curaj, confort și Airbumps!

Citroen C3

Citroen C3 a primit o nouă generație anul trecut, iar aceasta a debutat pe piața locală în luna ianuarie a acestui an. Noul C3 este unul dintre cele mai accesibile modele din segmentul său, dar noi am testat o variantă ceva mai scumpă decât cea de bază, care pleacă de la 10.600 euro cu TVA inclus.

Mai precis, am testat o versiune echipată cu o transmisie automată și cu un motor benzină turbo de 1.2 litri și 110 CP. Cea mai accesibilă versiune de acest tip pleacă de la 14.500 euro cu TVA inclus în România, ceea ce o face în continuare una dintre cele mai competitive propuneri în segment. Sigur, nu reușește să-l bată pe Sandero Easy-R la preț, era evident acest lucru, dar gama Citroen C3 are versiuni pentru toți. Mai puțin electrice sau hibride, dar ajungem și acolo într-o zi.

Noul C3 are un aspect curajos, diferit de predecesorii săi, dar păstrează câteva elemente de design excentrice, așa cum îi stă bine unui Citroen. Mai precis, are Airbumps, sistemul de perne de aer cauciucate, amplasate pe portiere pentru a preveni zgârieturile și loviturile pe care le suferă acestea în parcările aglomerate din oraș. Desigur, ele joacă și un rol estetic, pentru că îi conferă un look diferit lui C3, iar asta contează mai mult decât rolul funcțional, care putea fi îndeplinit bine-mersi de un set de bandouri de cauciuc.

Apropo, C3 are o cameră video HD integrată în oglinda retrovizoare, care poate să înregistreze automat ce s-a întâmplat cu 30 de secunde înainte de un impact și un minut imediat după acesta. Accidentul este detectat automat și filmarea este salvată pe cardul de memorie dedicat sistemului Citroen ConnectedCam. Sistemul este standard pe echiparea de vârf (Shine) și opțional pentru mașinile configurate pe baza echipării numite Feel. Citroen ConnectedCam are și o aplicație dedicată și poți urca în social media atât fotografii realizate folosind camera integrată, cât și filmări scurte.

Francezii de la Citroen au fost primii care au integrat o cameră de bord într-o oglindă retrovizoare de serie, iar această premieră este la nivelul întregii industrii auto, ceea ce este destul de impresionant în contextul în care apar inovațiile în lumea auto. Acum este timpul să te invit să urmărești testul nostru cu noul Citroen C3. Enjoy!