Mai bine de zece zboruri am adunat luna asta și nici în cel mai întunecat colț al creierului meu nu m-am gândit că voi ajunge vreodată în Chile. Auzi despre țara asta doar după vreun cutremur major, fără alte motive să-ți apară în timeline. Dar, țara asta din America de Sud are de-acum 200 de autobuze electrice, folosite pentru transportul în comun. După China, e a doua ca adopție a e-mobilității.

Fără nici o coincidență, am ajuns în capitala Santiago pentru evenimentul Enel FocusON unde am discutat împreună cu alți colegi jurnaliști din întreaga lume despre beneficiile electrificării. Iar electrificarea transportului public nu doar că îi ajută pe oameni să experimenteze cu electricele dar aduce și economii bugetului de stat, cu un cost de rulare în Chile pentru doar 11 cenți pe kilometru. După opt ani, economisește 190.000 de dolari.

Modelul de business este fantastic. Enel cumpără autobuzele pe care apoi le dă sub formă de leasing autorităților locale, la un preț competitiv. Tot de la ei iau și electricitate. Bateriile pot fi folosite mai departe pentru stocarea energiei care să ajute în caz de pene de curent sau ca stabilizare a energiei din rețelele electrice.

Iată așadar un preview al viitorului. Și rămâi prin zonă pentru că venim și cu mașini de curse cu baterii.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

 

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.