[VIDEO] BMW 330e – Cu „E” de la „E hibrid”!

Îți trebuie un pic de curaj să-ți iei o mașină hibrid. Ori să fii vedetă de la Hollywood născută-n Berceni. Diferența de preț nu justifică economia de carburant. La prima mână ai crede că scapi mai ieftin cu un diesel. Mai ales dacă mediul înconjurător pe pe locul 5/7 pe lista lucrurilor interesante de făcut în viață. Imediat după ”dusul gunoiului” și ”spălatul vaselor”

Calculează totuși distanța pe care o parcurgi dimineața și seara spre și dinspre muncă. Dacă faci cel mult 30 de kilometri de la A la B, atunci cu un hibrid poți să mergi aproape gratis. Asta dacă nu stai la bloc, căci prize… Mă gândesc totuși că noi nu suntem țara celor 50 de mii de kilometri pe an și atunci pentru navetă 330e e foarte ecolomic (ecologic+economic=ecolomic!). Dacă sună prost, trecem #ecolomia la încercări hipsterești ratate.

Ce vezi în acest test e lecția învăță de BMW cu i3 și i8. 330e înseamnă un motor de 2 litri în față și altul electric. 252 de cai putere și 420NM cuplu. Senzația de accelerație îți bagă creierul în ceață. Brain Freeze. Altfel, experiența hibridă pe un seria 3 nu vine cu alte ciudățenii în afară de accelerația de pe altă planetă.
E la fel de intuitiv și ușor de folosit ca oricare alt treiar. Poate doar când împingi autoturismul spre limită o să simți kilogramele în plus. Nu e cu nimic diferit de un 20d. Poți să fii vegan fără ca cei din jurul tău să-ți suporte opulența ecologică.

Ca preț, 330e e doar o idee mai scump decât 325d și chiar sub 330d. Interesant, nu? Într-adevăr, nu e deloc o decizie ușoară să-ți iei un hibrid. Facem un tabel cu avantaje și dezavantaje mai jos la comentarii?

Te las acum cu testul nostru. Vizionare plăcută.