VIDEO – Taxa auto se întoarce într-o nouă formă

Taxa auto

Taxa auto a dispărut în primăvară, dar va primi o nouă formulă până la finalul anului 2017. De data aceasta, este plănuită o formulă care să nu mai fie discriminatorie, pentru a elimina posibilitatea unor penalizări din partea Comisiei Europene, așa cum s-a întâmplat în trecut cu variantele anterioare ale taxei auto, în toate formele în care a fost aceasta aplicată.

Ideea principală a noii taxe este să penalizeze posesorii autovehiculelor care au o normă de poluare învechită, adică tot ce este sub Euro 4, care livrează și emisii ridicate de CO2. Cilindreea acestor motoare va conta, așa cum era importantă și în trecut, dar un factor nou introdus va fi rulajul vehiculelor care vor fi taxate. Aceștia sunt factorii menționați de actualul ministru al mediului, Grațiela Gavrilescu, în elaborarea metodei de calcul a noii taxe, care ar trebui să formulată și prezentată în termen de două luni.

Probabil că vă întrebați cum vor fi taxate vehiculele deja înmatriculate, iar cea mai simplă soluție ar fi introducerea noului bir în impozitul auto. Din păcate, guvernanții nu au spus încă dacă vor apela la această soluție și, cel mai important, ce se va întâmpla cu vehiculele pentru care a fost deja plătită o taxă de poluare, în orice formă a sa, iar aceasta nu a fost încă recuperată. Ecuația a devenit mai complexă după posibilitatea recuperării banilor plătiți pentru timbrul de mediu pentru că vor ajunge din ce în ce mai mulți în situația în care vor primi banii înapoi și vor avea în continuare mașinile în posesie, tocmai gata să fie taxați din nou, dar altfel. Cei care au cumpărat în trecut autoturisme care aveau taxa plătită s-ar putea găsi într-o situație nefericită, care va implica plata acestui impozit mărit în contextul în care cel care a plătit taxa inițială și-a recuperat banii.

Practic, riști să fi cumpărat o mașină care avea taxa plătită, proprietarul vechi o recuperează și tu plătești din nou, în fiecare an, o altă taxă. Chiar dacă nu o recuperează acesta, tot vei avea de plată, probabil, deși guvernanții ar trebui să găsească soluții și pentru cei care dețin vehicule cu taxa plătită, dar care nu a fost recuperată.

În orice caz, este evident că noul bir este doar o soluție temporară pentru guvernanți să finanțeze diferite elemente ale aparatului bugetar, fără a îmbunătăți într-un mod real parcul auto al țării, care este din ce în ce mai bătrân.