VIDEO – Campionatul de Viteză în Coastă, episodul 4 – Flat Out prin Reșița

E cea mai îndepărtată etapă de casă. Vreo 8-9 ore de condus de la București la Reșița pentru cel mai spectaculos traseu din calendar. Are de toate pentru rețeta perfectă de curse. Doar un singur ac de păr și-n rest viraje de treapta a cincea și a șasea. Pentru mașinuța mea asta înseamnă vreo 150-170 de kilometri pe oră. Cu fundul la doar 6 centimetri de asfalt. Aproape 10.000 de spectatori. Iar Reșița, are istoric când vine vorba de motorsport.

Și-n cele din urmă am spart și eu gheața. Locul 10 în clasamentul general e cea mai bună clasare a mea de până acum. Doar locul 4 din 5 mașini înscrie la E2-SC. Dar, eu am și cea mai slabă mașină din grupă, ca performanțe. E bine însă să pleci din postura de Underdog. No pressure, bro!

Suntem în continuare lideri în clasamentul grupei E2-SC, dar, urmează alte patru etape grele. 21-22 iulie, Sinaia, singurul circuit stradal din țara noastră. Practic, nu avem limită de viteză prin orașul Sinaia. Așadar, dacă vrei să vezi spectacol, ne vedem peste două săptămâni pe traseu. Te las acum cu materialul nostru filmat în Reșița!