Despre Ford GT la Salonul de Mobilă de la Milano – interviu

Designul decide aproape totul atunci când alegem ce cumpărăm. E ca și la femei, vedem întâi dacă este frumoasă. Abia apoi o auzim și vedem ce are în minte. Așadar, obiectele pe care dăm banii trebuie să fie obligatoriu frumoase. Nu am spus însă că trebuie să fie și confortabile. Imaginați-vă cum ar fi să călăriți fără șa, nu că ar fi mai plăcut așa… Dar ajută mult. Acum imaginați-vă că acest cal este un nărăvaș pur sânge. Cam așa era Ford GT până acum. Cu un interior spartan și inconfortabil, modelul anterior urla la propriu și la figurat testosteron.

Noul model, în schimb, arată ca un pur sânge domesticit care nu își mai aruncă din șa călărețul, dar rămâne la fel de capabil să impresioneze. Interiorul este de acum dintr-o altă clasă. Este capabil să găzduiască și un pilot în spatele volanului, dar și un pasager mai puțin avizat pe care să-l flateze.

Este totuși o decizie complicată să treci de la spartan la super premium. Tocmai asta am vrut să înțeleg de la Joel Piaskowski, Design Director Ford Europe, la Salonul de Mobilă de la Milano.

Toate modelele Ford GT de până acum au fost destul de spartane la interior. De ce ați vrut să aduceți confortul premium în noul GT?

GT este confortabil pentru ceea ce trebuie să facă. Nu este confortabil ca o mașină de familie, dar cred că este confortabil pentru o experiență intensă de conducere. De exemplu, scaunele nu se mișcă, dar volanul și pedalele sunt reglabile. Nu este un confort premium dar este ceea ce noi numim claritatea intenției, adică să fii concentrat pe ceea ce ar trebui să faci cu mașina.

Aveți acum acest mix de confort întâlnit cu stilul vechi. Dar crezi că cel care își dorește mașina o cumpără pentru noul confort sau pentru că pur și simplu este noul GT?

GT este o mașină performantă dar în același timp trebuie să ai aceste elemente de confort pentru o utilizare zilnică. Așadar, având toate butoanele și mai ales conectivitatea, o face mult mai ușor de folosit. Nu toată lumea o cumpără pentru a face curse cu ea. O cumpără pentru a se simți bine, pentru că sunt iubitori de supercar sau chiar pentru a merge cu ea în vacanță. Și chiar și așa vor să fie conectați permanent la stilul lor de viață. Și asta este valabil și pentru pasagerii care vor urca în mașină. Și care vor să se simtă bine.  

Ce veți păstra din designul interior pentru producția de serie?

Nu va fi nimic diferit. Nu se va scoate nimic. Cum este prezentat GT acum așa va arăta și în producția de serie. Am vrut să spunem o poveste nouă despre design interior, iar GT ne-a permis să punem totul în practică. Aerodinamica mașinii și elementele care o compun ne permit să reevaluăm viitoarele modele din gama noastră. Ford GT este o mașină sport extremă și trebuie să se comporte ca o mașină de curse sport. Asta nu înseamnă că nu putem folosi elemente de interior și exterior pe care să le integrăm în alte mașini. Cum ar fi spre exemplu, abordarea iluminatului interior. Pentru că suntem înconjurați de designeri aici, ne putem inspira din soluțiile pe care alții le-au găsit atunci când au desenat un nou model de lampă sau panouri care să se miște în interior și care să permită reflexii de lumină pe diferite suprafețe.