După atâta Samsung și Apple, a venit rândul celor de la Google să fie luați la bani mărunți. Firma de care aparține arhicunoscutul motor de căutare Google a fost fondată în 1998 de către doi doctoranzi de la Universitatea Stanford și a evoluat mult de-a lungul timpului. Foarte mult. Având la început sediul central într-un simplu garaj închiriat, acum Googleplex a ajuns să ocupe nu mai puțin de 290.000 m2.

În cei aproape 20 de ani de existență, Google Inc. și-a diversificat oferta cu tot felul de programe, sisteme de operare pentru computere și telefoane, aplicații de mesagerie instantanee și rețele de socializare. Al doilea cel mai cunoscut produs de la Google, după motorul de căutare, este sistemul de operare pentru telefoanele mobile – Android. Principalul și cam singurul rival, pe bune, al iOS. Totuși, băieții din  Mountain View, California s-au săturat doar să dezvolte programe software, așa că au intrat pe piața de smartphone-uri și gadgeturi inteligente. Au început cu seria Nexus, produsă în colaborare cu diverși producători de telefoane. 

Astăzi vorbim despre Google Pixel XL, prima generație. Deși a fost mai ieftin decât a doua generație, putem să deducem prețul celei de-a doua generații comparând prețurile inițiale cu diferența de preț de anul acesta. Atât Google, cât și restul producătorilor de telefoane mobile, au cam umflat prețurile gadgeturilor. Știu, știu. S-au scumpit toate, noi suntem din ce în ce mai darnici. Deci, nu prea avem ce face.

Îndulcim treaba pe final și vorbim despre ciocolată. Mai exact, cacao. Ingredientul de bază pentru cel mai popular sortiment de desert. Sfântul Graal al patiseriei și cofetăriei a fost inițial primit cu reticență de europeni, deși aztecii erau de-a dreptul înnebuniți după boabele acelea ca migdale, amare ca fierea. Ciocolata este peste tot și-n toate. Dar cât și cum stă treaba cu producerea ei? Te invit să vizionezi clipul de mai jos.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

 

You Might Also Like

2 Comments

  1. 1

    Salut,

    Ti-am urmarit seria aceasta, sunte interesante, dar ca sugestie, ar trebui sa iei in calcul si oamenii care au stat sa dezvolte hardware-ul si software-ul.
    Intereseaza-te cat costa o echipa buna de R&D, o echipa buna testare s.a.m.d si cat timp se pierde pentru etapele principale din productia unui device.
    Samsung, Google, Apple si multi altii reusesc sa scoata produse anual din cauza faptului ca au echipe ENORME de R&D si testare.
    Preturile componentelor pe care le gasesti pe net probabil sunt corecte, dar diferenta de pret intre pretul din magazin si pretul estimat de tine se regaseste in timpul investit si resursele investite in dezvoltare, cercetare si testare. Daca iei in calcul si aceste aspecte ai sa vezi ca profitul real defapt nu e de 200% sau 300%.

    Mult succes si cele bune.
    Tine-o tot asa!

    • 2

      Salut, George. Am spus în repetate rânduri faptul că un produs nu înseamnă doar componente, ci și o echipă de testare, dezvoltare, PR și așa mai departe. Aceste costuri nu sunt la vedere și sunt greu de contorizat, fiind diferite de la un producător la altul. Cele bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *