Actualități – Intrus în grupul de WhatsApp, Preotul cu filtre pe Zoom, Cum să NU faci un clip viral

În acest episod avem povestea lui Jonathan Hopkins care timp de șase luni a avut un intrus în grupul de WhatsApp al familiei. Mai exact un fost instalator care lucrase la casă cu ceva timp în urmă pe care aceștia l-au adăugat, din greșeală, crezând că el este capul familiei. Mai ciudat era că în tot acest timp instalatorul le citea toate mesajele, însă nu scria nimic niciodată.

Apoi avem cazul unui preot foarte simpatic care a pornit din greșeală un filtru de pe aplicația Zoom în timp ce încerca să transmită slujba online. Și mai discutăm și cazul lui Luca Marchesi, un model masculin din Milano, care și-a antrenat mușchii maxilarului timp de doi ani de zile. Cum arată acum? Merită să urmărești clipul pentru asta!
Iar la final, avem cazul unui profesor din Marea Britanie care l-a rugat pe colegul său de apartament, un rapper spaniol, să-i taie bărbăția pentru a face un clip viral pe YouTube. Ce credeți? Au devenit virali? Din păcate da, dar nu cum își doreau ei.

Vă las să urmăriți clipul video. Enjoy:)